Ne-am dus în Oman ca să căutăm Marocul – nici urmă de Maroc pe-acolo, dar am dat de o bijuterie și mai strălucitoare
Ca destinație de călătorie, de Sultanatul Oman auzisem prima oară în urmă cu vreo zece ani: un scriitor american pe care-l urmăream pe instagram își petrecea acolo vacanța. Părea un loc coborât de-a dreptul din cele 1001 de nopți: dune de nisip, oaze cu palmieri, palate albe arăbești „mozaicate” și șeici cu turbane și două-trei neveste. Zece ani mai târziu, exact asta am găsit: un loc de un exotism rar, complet diferit de lumea arabă pe care o cunoșteam, una mai conservată și mai autentică.
Informații utile:
Transport până în Oman: Varianta low cost aleasă de noi, avion București – Abu Dhabi – București (Wizzair) și autobuz Dubai – Muscat – Dubai (Al Khanjry Transport Dubai). Drumul cu autobuzul durează 5-6 ore, în funcție de timpul petrecut la vamă, și costă cam 200 AED dus-întors de persoană (vreo 50 de euro), la care se adaugă taxa de ieșire din Emirate (parcă 35 AED/persoană). Atenție la vama Emirate-Oman: chit că este vamă terestră, controlul bagajelor se face la nivel de security check de aeroport, inclusiv cu brigada canină.
Transport intern: Mașină închiriată (ca în toate țările din Golf, distanțele între obiective sunt uriașe, mașinile de închiriat și benzina sunt foarte ieftine, iar infrastructura de secol XXII). Noi am închiriat o Mazda 6, care a costat doar vreo 200 euro pentru 6 zile, iar un plin de benzină, mai puțin de 30 euro.
Cazare: Ca întotdeauna în călătoriile noastre, cazările au fost exclusiv pentru somn și duș, modeste, dar curate, între 30 și 50 de euro pe noapte (cu excepția notabilă a Dubaiului)
Mâncare: Precum se știe, mâncarea arăbească este minunată. Am gustat de toate, omaneză, afgană, pakistaneză. Pe oriunde, din centrul Muscatului până în localități necunoscute pierdute prin deșert, am mâncat mult, excelent și pe bani puțini (maxim vreo 25 de euro/masă de trei persoane).
Cod vestimentar: Omanul este tradiționalist, deci, din respect pentru cultura locală, recomand o ținută cât mai conservatoare (la un moment dat, mi-am acoperit și capul; nu înțelegeam de ce, prin localitățile mai mici, pe unde nu prea trec turiști, se uitau copiii atât de curios la mine – mi-am dat seama că, pur și simplu, nu mai văzuseră până atunci o femeie cu părul liber pe stradă).
Moneda locală: 1 rial omanez = 2.5 euro (rialul omanez este una dintre cele mai puternice monede din lume). Peste tot se plătește foarte simplu și ușor cu cardul, deci, dacă n-ar fi fost tips-urile de prin restaurante, n-aș fi știut cum arată rialul.
Nota bene!!! 6 zile este mult prea puțin pentru Oman. Dacă am fi știut ce paradis urma să găsim și câte are de oferit, din toate punctele de vedere, am fi renunțat la cele 3 zile de Dubai. Dar ne-am promis că ne vom întoarce cât de curând, de data aceasta în partea de sud.
Muscat
Muscatul sau „Orașul Alb”, cu regim mic de înălțime, fără zgârie-norii specifici Golfului, se întinde pe aproape 50 de kilometri de-a lungul coastei Mării Omanului. Toate clădirile, clasice sau moderne, indiferent de finisaje, păstrează linia tradițională arabă, așadar, atmosfera este desprinsă parcă din poveștile cu covoare zburătoare. Dacă vrei să îți vopsești locuința într-altă culoare decât alb și bej, îți trebuie aprobare specială. La sentimentul acesta de autenticitate contribuie din plin și faptul că aproape toți omanezii sunt îmbrăcați tradițional: femeile în abaya neagră și bărbații în dishdasha albă. De la vânzătorul de halwa din souq și până la funcționarul de la bancă, toată lumea se îmbracă tradițional. De fapt, uniformitatea cromatică, arhitecturală și vestimentară fac parte din identitatea națională omaneză. Iar faptul că omanezii își iubesc atât de mult cultura și identitatea au transformat Muscatul într-un loc de o autenticitate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, dar în același timp, și într-unul dintre cele mai stilate și rafinate locuri în care am fost până acum.
Marea Moschee Sultan Qaboos – cea mai mare moschee din Oman și o superbă piesă a arhitecturii islamice moderne, care mie mi-a plăcut mai mult decât mai faimoasa Moschee Sheikh Zayed din Abu Dhabi. Aici puteți vedea cel mai mare candelabru din lume – cristale Swarovski și 14 metri înălțime. Atenție, poate fi vizitată doar până la ora 11 am, apoi este închisă pentru rugăciune. Iar, pentru nemusulmani, este închisă vinerea.
Palatul Al Alam – palatul ceremonial al sultanului din Oman. O bijuterie arhitecturală islamică, cu influențe moderne flamboaiante, se află în mijlocul unei piațete minunate, cu gazon englezesc îngrijit la milimetru, încadrată de forturi portugheze din secolul XVI-lea, coloane cu arcade și câteva clădiri guvernamentale maiestuoase. Ca bonus, drumul cu mașina către Palatul Al Alam trece pe străzile înguste dintre clădirile albe cu acoperișuri crenelate ale Muscatului vechi și este absolut de vis.
Opera Regală – unul dintre cele mai emblematice repere culturale din Oman, ce găzduiește spectacole de operă, balet și muzică clasică de talie mondială, și o altă bijuterie a elegantei arhitecturi islamice contemporane. O clădire absolut superbă. Vizită obligatorie pentru oricine este interesat de minunata cultură omaneză.
Cornișa – „Vechiul Muscat”, portul Muscatului și loc important de promenadă. Clădiri istorice și moschei superbe la apusul soarelui și un ritm de viață minunat al lumii arabe. În port – andocată flota de yacht-uri regale, cel mai mare fiind cât un vas de croazieră și valorând 600 milioane de $.
Muttrah Souq – situat pe cornișă, este un bazar tradițional arab, gălăgios și aglomerat, sufletul absolut al Muscatului. Spre deosebire de souq-ul din Marrakech, cel mai haotic loc pe care l-am vizitat până acum, stilul souq-ului omanez este îmbinat cu elemente moderne, totul este curat și îngrijit, miroase peste tot a tămâie și a cafea tare arăbească, iar nimeni nu te trage de mânecă să intri în magazinul lui.
Fun fact: Dacă vă întrebați de ce sunt pozele atât de aerisite și unde este toată lumea, vă răspund: omanezii sunt toți în mașini, pe multele lor benzi impecabile de autostradă. Iar traficul, deși intens, este atât de fluid și de plăcut, încât, în cei 1200 km făcuți prin Oman, am numărat fix trei echipaje de poliție. În plus, oriunde în Muscat, chiar și la obiectivele turistice aglomerate, ca Moscheea și Opera, sunt parcări din plin, toate gratuite. De fapt, în Oman nu am plătit nici măcar o parcare. Dar, ca inconvenient, din nou, cam ca oriunde în orașele mari din Golful Persic, și Muscat este neprietenos cu pietonii: trotuarele sunt puține, iar trecerile de pietoni aproape inexistente. Nici cu transportul în comun nu par a sta prea bine, cred că am văzut două autobuze cu totul în zilele petrecute în Muscat.
Cele două zile din Muscat au culminat cu paradisul: plaja As Sifah, la vreo 60 de kilometri de Muscat, peste care am dat din greșeală. Kilometri de plajă pustie, cu apă turcoaz perfectă și nisip fără urme (Marea Omanului are flux-reflux). Omanezii nu se prea omoară cu plaja în zona de nord, se duc toți în sud, așadar, vreme de câteva ore, am fost și noi șeici, cu o plajă doar pentru noi trei.
Wadi Shab
Drumul a continuat către Wadi Shab, situată pe drumul ce leagă Muscatul de orașul Sur. Munți ce se prăbușesc în ocean, cămile păscând la marginea drumului, sătuce albe superbe pierdute prin deșert, în care răsună chemarea la rugăciune. Ne-am oprit o oră și la Bimmah Sinkhole, o piscină naturală spectaculoasă în nuanțe superbe de turcoaz, într-o dolină formată de apa subterană la poalele munţilor.
Am ajuns devreme la Wadi Shab, înainte să se aglomereze, pe o vreme superbă. Drumul spre oaza propriu-zisă se parcurge pe jos (după ce, pentru un rial omanez, ai trecut cu barca „balta” de la intrare), printr-unul dintre cele mai spectaculoase canioane ale Omanului, și durează cam vreo patru ore dus-întors.
Traseul din Wadi Shab s-a dovedit splendid chiar și pentru o fată de oraș convinsă ca mine: piscine naturale cu apă de smarald (în care ne-am și îmbăiat, de altfel), oaze de palmieri, bananieri și mango, stânci înalte, cascade, grote etc. Ca fun fact, de-a lungul canionului este încă funcțional o parte din sistemul omanez antic de colectare a apei folosit pentru irigaţii, inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Traseul l-am făcut fără ghid și nici n-am simțit vreo clipă nevoia.
În drum spre Nizwa, unde aveam cazarea, ne-am oprit la Sur View Point (un bastion la înălțime), unde nu am avut parte doar de peisajul magnific al orașului alb dintre ape, ci și de o chemare la rugăciune venind din toate direcțiile – ți se cam taie respirația de atâta frumusețe.
Nizwa
Nizwa, unul dintre cele mai vechi orașe din Oman și cel mai tradiționalist dintre toate, ține în fiecare vineri faimosul târg de capre. Așadar, vineri – Nizwa. Având în vedere că piața de capre, un SPECTACOL absolut, începe la ora 6 dimineața și ține doar câteva ore, recomand cazarea cu o noapte înainte direct în souq, ca la prima oră dimineața să fiți în piață. Defilarea în cerc spre vânzare a caprelor, haosul negocierilor cu voce tare, iezii adunați în jurul femeilor îmbrăcate în abaya (și cu fața acoperită) creează un spectacol unic.
Dar și atmosfera însăși din souq-ul din Nizwa este ceva inedit și trebuie trăită atât dimineața, cât și seara. Toată lumea, chiar și copiii cei mai mici, se îmbracă în dishdasha și poartă pe cap kumma (un tip specific de pălărie fără bor, brodată cu forme geometrice în diferite culori), se vând pumnale omaneze antice (Khanjar, parte din portul tradițional omanez) în mijlocul pieței, poți cumpăra tot felul de produse omaneze tradiționale (dulciuri, mirodenii, tămâie, curmale, toate pe gustate), poți lua micul dejun cu halwa, clătite omaneze și porumb fiert pe jos, pe covoare persane, și poți bea cafeaua (cu șofran) la una dintre cafenelele autentice (superbe!) la înălțime, pe zidurile înalte ale souq-ului. Ceea ce am și făcut. Din nou, singuri, fără ghid.
Jebel Shams și Marele Canion al Arabiei
Următoarea zi, după o noapte petrecută într-un sătuc mic, cu un singur hotel (unde am și dormit, evident), am luat-o off-road, către muntele Jabel Shams, cel mai înalt punct din Oman, aflat la peste 3.000 metri înălțime. La poalele lui stă Wadi Ghul, Marele Canion al Arabiei, de peste 1.000 de metri adâncime, ce prezintă unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din tot Orientul Mijlociu. Ce experiență incredibilă a fost! Am lăsat mașina „acolo unde se termină asfaltul”, ceva mai sus de satul Al Hamra, și am găsit un ghid cu 4×4 să ne ducă până sus, pe drumul la 2.000 de metri înălțime, șerpuit și neasfaltat. Toyota din ’96, cu 600.000 km la bord, cu care transportă turiști la canion de peste douăzeci de ani, a mărturisit el. Și iată-ne, după vreo oră, între vârfuri de 3000 de metri înălțime, chiar pe buza canionului, unde este și punctul de belvedere: o imagine colosală. M-am uitat drept în mijlocul hăului și nu mi-am putut desprinde privirea. Absolut uluitor.
Fun fact: Ultima zi din Oman am petrecut-o tot în Muscat și a coincis cu prima zi a Ramadanului. Este prima oară când văd o zonă arabă tradiționalistă de Ramadan. Muscatul arăta ca Bucureștiul în pandemie. Când doar cu câteva zile înainte erau mii de mașini pe autostrăzi, un furnicar nemaivăzut, deodată, în dreptul Operei Regale, kilometrul 0 al Muscatului și una dintre cele mai aglomerate intersecții din oraș, eram numai noi. Pe plaja Qurum, nr 3 top atracții din Muscat pe tripadvisor, eram tot singuri. Totul era închis, singurii oameni de pe stradă erau angajații asiatici din serviciile omaneze și turiștii. A fost și prima oară în viața mea de până acum când am văzut un McDonald’s închis. O altă experiență unică. Am profitat și am vizitat străzile de pe lângă Qurum Beach, Al Kharjiya și Al Shati, cartierul ambasadelor și-al reședințelor consulilor. Superbă arhitectură arabă contemporană.
În final, neapărat de precizat: pe lângă autenticitate (inegalabilă pentru noi, cel puțin deocamdată), Omanul nu este încă o destinație sufocată de turiști, deci este cu atât mai frumoasă. Dacă te descurci cu transportul până acolo la un preț ceva mai low cost (cum am făcut noi), poți avea parte de o vacanță exotică magnifică, cu toate bucuriile călătorului pasionat, la preț de resort oarecare în Bulgaria. Dar, mai ales, dincolo de splendoarea țării, căldura cu care te întâmpină omanezii anulează orice distanță și orice diferend de religie și etnie: ești acasă.
Și am ajuns și în Dubai
Un oraș-metropolă care a adunat la un loc tot ce era mai bun în celelalte metropole și-un Emirat de văzut măcar o dată-n viață
Eram convinsă că Dubaiul este pură creație de marketing, un loc comercial, artificial, kitsch și de prost gust. De aceea nici nu prea m-am grăbit să-l văd. Ei bine, recunosc că m-am înșelat. Nu este deloc de prost gust, dimpotrivă, este o bijuterie a ingineriei și urbanismului și, în același timp, o experiență minunată de călătorie, în care nu prea ai cum să te plictisești. E posibil chiar să te surprindă la fiecare pas. Oraș-prototip, zic eu, pentru cum va arăta viitorul (să sperăm numai că va fi la fel de luminos ca orașul ăsta noaptea). În materie de „suflet” însă, mai greu, pe al nostru oricum îl lăsaserăm deja în Oman.
Ce mi-a plăcut în mod deosebit în Dubai:
– Muzeul Viitorului
– Sky Views Observatory
– Dubai Marina
– curățenia exemplară
– multiculturalitatea
(de la cartierul chinezesc, unde eram singurii albi, și până la indiencele în sari-uri tradiționale din metrou, Dubaiul aduce câteva ceva din autenticul multor culturi și, pentru cineva însetat de călătorii cum sunt eu, ăsta e un mare, mare plus)
– cazarea
(în Downtown Dubai, un apartament la mare înălțime, cu terasă și vedere directă către Burj Khalifa – iar Dubaiul noaptea este într-adevăr o imagine care rămâne)
– restaurantul „Chef Wong”
(din cartierul chinezesc, unde am mâncat de patru (4)!!! ori în trei zile, noul meu restaurant preferat din lume; 20-30 euro masa cu „de toate”)
– transportul în comun
(să nu vă sperie distanțele, sunt doar cifre – metroul, Red Line, este fabulos, iar taxiurile ieftinioare)
Ce nu m-a dat pe spate în Dubai:
– fântânile dansatoare de la Burj Khalifa (cele ale lui Negoiță din IOR mi s-au părut mai impresionante, fără glumă)
– plajele publice, foarte aglomerate, cu atât mai mult cu cât noi veneam din paradisul omanez, cu zecile lui de kilometri de plaje pustii (probabil Dubaiul devine o destinație mișto de plajă dacă ești cazat la un hotel cu plajă privată, altfel, în niciun caz)
Per total, adăugând și cele vreo două ore petrecute la Moscheea Sheikh Zayed din Abu Dhabi, pe care am vizitat-o imediat după sosire, înainte de plecarea spre Oman (luxoasă, deși cam sclipicioasă pe dinăuntru pentru gustul meu – repet, Moscheea Sultan Qaboos din Muscat mi s-a părut mai elegantă), experiența Emiratelor mi-a depășit așteptările. Într-adevăr, măcar o dată în viață.
